Zile de toamnă mult prea reci
Îmi spun că tu ești prea departe,
Plantez speranțe în ghiveci
Tu ai rămas un semn de carte.
O pușcă de argint am cumpărat
Să împușc cu mâna mea o inimă uscată,
Tu pune trandafiri la locul lor
Și uită că m-ai cunoscut vreodată...
Eu macin pietre din Jurasic și nu știu
Dacă din praf poți face o lume nouă,
Caut suflete uitate în pustiu
Tu știi că inima se împarte-n două?
O jumătate o îngheți sperând
Că inima nu te trădează,
Cealaltă jumătate stă râzând
De oameni visători într-o amiază.
Plătește răsăritul să rămână
Mereu la fel de tânăr, proaspăt și stingher
Cum am fost noi ținându-ne de mână
Când am trecut prin arșiță, ploi și ger.