Când ochii ți se-aștern pe pagini ca să scrie…
Tu ai vrut să uiți, dar amintirea-i vie.
Când lacrimi care curg prin vise te apasă
Și când tot ce cunoști nu se simte "Acasă".

Umbre pe zid arse îți aprind scânteia;
Ușa e încuiată, unde îți este cheia?
Dând foc la iluzii, să ieși din uitare;
Ce-n în suflet ți-e scris, niciodată nu moare.

Ascultând durerea, când noaptea ți se arată,
Prin râu de vise și speranțe inima te poartă.
Când părul ți-e cărunt și ai riduri pe chip,
Unde este acum tot ce ai iubit?

În vremuri care apun nu te mai regăsești
Și nu mai poți s-asculți mereu false povești.
Când sufletul îți strigă adânc din abis
Despre doruri nescrise, vise ce n-ai trăit.

Și pui la îndoială tot ceea ce cunoști,
Nu îți vine a crede, le-ascunzi și te-ntorci.
Din vremuri străvechi îți apar ca un fum
Și te trezești pierdut, cu amintirile scrum.

Vis de-octombrie rece, nebun și sensibil,
Ți-așterne-acum în față tot ce-a fost invizibil.
Printre fluturi și valsuri și arome de vers,
Gândești că așa se simte un poet neînțeles.