Sâmburi în esența cărora
codri de lumină plini de întuneric
poartă mătur.

În fiecare seară de pe asfalt,
unde le cad aripile,
strâng întinderi
de flutur.

Nuiele legate de cerșetori
în numele cărora cer
curățirea sufletului.

„Dă-mi un ban!
Dumnezeu să-ți ajute!”,
spun cu o forță de fulger.

Eu pășesc înainte râzând.

„Nu râde! Eu nu râd.”, îmi zice,
„Ia mătura de nuiele!”

„Ar trebui?”, mă întreb,
și continuu merg.

Câți sâmburi a trebuit să rodească,
să crească, să devină stele
ca cerșetorul să ceară
să mătur cu ele
mă-ntreb?