E toamnă tristă și pustie
Și cade al pomilor veșmânt,
În trista cetate a morții
Zăresc un părăsit mormânt.

Noian de frunze zac pe el,
Cu flori n-a fost împodobit,
Uitat el este și pustiu
În iarba ce l-a năpădit.

La capu' lui vegheaz-o cruce,
De vremi indelungate,
Negrită e de ploi și vânturi
Și-n rândul celorlalte.

Plecată stă dar va cădea,
Caci o va bate vântu'
Și va pieri în negura vremii
Odată cu mormântu'.

Or crește ormuzi și mărăcini
Pe acest uitat pământ
Și nimenea nu va mai ști
C-a fost acolo un mormânt.

Va rămane un loc pustiu
ÃŽn care mortul ca un Domn,
În liniștea veșnicei uitări
Își va dormi eternul somn.

Un jalnic gând mă înfioară,
E gândul morții care vine,
Din depărtări să dea de veste,
C-aceleași vremuri veni-vor peste mine.

Mă va-nghiți odată un mormânt,
Ce-apoi rămâne-va pustiu,
În liniștea-i eternă, tristă
Voi zace uitat într-un sicriu.


The End