atât cât pot tăcea nuferii cântă
cu lacrimi retezate din șapte carate
albele rime ecouri din azi
încifrate-n piepturile deschise
șoptesc pacea ca un legământ
din priviri de copii
despletiți peste lume

atât cât e liniște lebedele
visează-n splendoarea ce doar
atingere cu tine se ivește
e farmec insetat dintr-o poveste
scrisă demult, atunci în roua
cu care ne zideam iubirile să plouă
fiori eviscerați din patimă nescrisă

atât cât te privesc, rimele
ce ma leagă de tine sunt vii
nu sunt din fum și nici din spume
ci tainică lumină din viori celeste
ne mângâie pe creste
ne prinde-n joc ființa
în ierburile-nalte ce pășindu-ne încet
ne țes înmiresmate iubirile în piept

adoarme luna cu susur de dor
pe muguri atingându-ne ușor

înfiorare...