Ce ți-e, vântule, numele de-om
Pe care-l porți din pom în pom,
Din clipă în clipă,
Din ispită-n ispită,
Până la urechea mea ațintită?
Þi-e înger sau drag,
Þi-e soț vechi sau pribeag?

De ce-mi scoți, pământule,-n cale
Pașii lui pierduți de cărare?
Atâtea seri,
Atâtea veri...
Căutasem în van până ieri!
Ce să fac, să-i urmez?
Să-i păstrez?

Ce ți-e, ploaie, gândul tardiv
Care săgetează nemilostiv?
De la el, de la mine,
De la oarecine,
Crud joc pentru inimă vine!
Încrustat sau pierdut pe vecie...
Numele meu oare-l mai știe?

Mă aude? Mă vede?
Semnelor voastre mai crede?
Căci am să-i caut pricină
Și vină
Și, ca să-mi treacă amaru-n dulceață,
Am să mi-l scot dator cu o viață!