Am căzut în lume iară
ca din zbor un călifar,
ca rubinul din tiară
pe un maldăr de mortar.

Deslușeam priveliști nouă
de livezi în mine, mari,
și de vii scăldate-n rouă,
cu pândari nonagenari,

tolăniți în zare scundă,
să-i alinte umbre reci.
Erau zile de-o secundă
și huceaguri și poteci,

dar cu margini șterse toate,
ca-n beția unui slav;
le topea rugina, poate,
fapta soarelui bolnav.

Auzeam parcă și marea
cea cu sunet verde-cald,
ritmuind mereu chemarea
din vecie să mă scald,

să mă poarte molcom valul
fără vârstă și hotar.
Am căzut din zbor pe malul
lumii ca un călifar.