Și dacă toamna e mai aspră-n munții
Ce strâng la piept un asfințit de toamnă
Tot ce știam albastru că înseamnă
A coborât la noi, deasupra frunții.

Abia dacă mai știu de-o vreme-ncoace
Ce-nseamnă pasul blând pe drumul drept
Îmi crește-un colț de stâncă rece-n piept
Și viața în bucăți mi se desface.

Salvează-mă de marea-nstrăinare
N-am mască de purtat la acest bal
Mă leagă strâns de șaua unui cal
Și lasă-l să mă ducă-n înserare.

Ori poate vrei să mergem mână-n mână
La stână, înainte de ninsoare
Și-l vom afla acolo-ntre mioare
Pe Dumnezeu într-un cojoc de lână.