verde-foc se desprind palmele copacilor
mi-e rece de toamnă prin umbre-ncremenite
urăsc cu patimă iernile
pierdută femeie în vis de copil


aprinde-mă-n taină și dă timp focului
scrum să îmi facă iar
clipele veștede


se-ntâmplă-n mine ruginiul
ca-ntr-un regret nepământesc
și nu mai știu
pe ce drum îți vei găsi
pietrele dătătoare de-o ultimă scânteie


mugure-n flacără mi-e inima
și nu mai pot să mă mint
fără tine îngheață și cerul
în albastru stins