bărbatul meu timp îmi numără dinspre păsări zbaterile
îmi spune să-i țin inima în acordul ceasurilor
și mă lasă așteptând întunericul singură
știe că nu cunosc temerea nici depărtarea
îmi simte pereții albi și muchia aceea a singurătății
în care nu mă tai niciodată prea adânc
îmi ia pe brațe diminețile
și mă îmbracă cu prima răsărire a lunii
nu știu cum să îi vorbesc spre înțelesul iubirii
fiecare cuvânt are porți și fiecare poartă are o altă cale
și ochii lui văd fără a mă privi
și mâinile lui nu mă ating decât în lumină

bărbatul meu timp e un căutător desăvârșit
întâi a căutat să trăiască în umbră
a doua zi și-a găsit femeie și a închis noaptea în ea
femeia i-a făcut copil și l-a crescut ca pe un cedru
copilul și-a purtat tatăl ca pe o umbră a sorții
nerisipind rădăcinile

bărbatul meu timp a iubit mai departe
fiecare femeie îi era apă sau foc sau altceva niciodată Timp
și căuta fără popas călătorul singura oră
în care s-adoarmă femeia lacrimă a ultimului sfârșit