Timpul
îmi învârte capul
în sensul acelor de ceasornic
de la amețeala asta
plouă,
nori și cer pătat cu senin,
de aici vine spaima de moarte
ca de o ceață prea lungă
și-mi deșurubează craniul de trunchi
un abur subțirel își face loc
sufletul meu neliniștit
pleacă la plimbare prin
lume ,
prezența ei
dilată clipa
din scânteie plutitoare
în pocnet de vâlvătaie,
îmi ascund trupul
între faldurile minții
ca sufletul hai-hui
să uite de unde a plecat
și neputându-se întoarce
să locuiască de acum,
prinzând culoarea locului,
în ochii lui
albastri.