agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-07 | [This text should be read in romana] |
ÃŽNSCRIS LA APA JIULUI
Aveam doar un înscris, doar câteva cuvinte fără nici un înțeles, amintind vag de iubire, de ceva care nu a fost și nici n-ar putea fi. Nu purtam în buzunare decât acea motolită hârtie, pe care erau abia tremurate un șir de tremurate litere și care purtau un mesaj către nicicând, către niciunde, spre un sfârșit nici bucuros, nici pustiu, spre ceva ce mirosea a flori veștede, a coroane de brad fără panglici, așteptându-și înscrisul, care era în mâinile mele, urmând să-l scriu sau să-l las să cadă în apa râului ce tocmai trecea pe acolo, s-ar zice din întâmplare, dar nu, ci dintr-o pură și simplă eternitate. ntr-un târziu, în chiar noaptea aceea am aruncat hârtia în valul ce aștepta nelămurit pe mal, dar în loc să plec, să întorc spatele apei aceleia încă neagră, încă amară, am sorbit din ea și abia mai apoi mi-am amintit că era un înscris chiar despre apa aceea băută nesăbuit. Și-n loc să șed și să plâng la acel țărm de Vaviloane, m-am întors și am râs și mi-am zis că nimic din ce e cuvânt n-a fost și nici nu poate adevărat ca să fie. PARCUL CENTRAL Demult, demult au murit ultimii trompetiști, ultimul purtător de tubă și toboșarii care ritmau mersul umbrelor, umbrelelor de soare și boncănitul botinuțelor de satin, precum și căutatul orb al bastoanelor fără folos, al meloanelor ușor ridicate aproape la fiece pas, pentru că toți se cunoșteau cu toți și se salutau, ca în satele de unde au venit, doar cu un fin zâmbet adus de la Paris. Cimitirul ajuns și el aproape central îi acoperă cu pământul lui dulce, dar nu stinge sunetul ultimului marș sau al utimului vals vienez. Pe marginea acestei parade stăteau în zdrențe cei care nu peste mult vor umple cu sunetul bocancilor lor, cu șepcile lor proletare aceleași alei, ignorând marile lor valori ce veniseră și ele tot de la Paris, pe sub șapca ponosită a marelui Constantin. n inima lor băteau doar inimile nenăscute ale celor ce azi trec cu platforme greoaie, cu jeanși, cu addidași ce nu se mai trec din mode, cu plete în vânt, dar care nu mai știu drumul la cimitir, nu mai aduc aminte de fanfara, de vremile de altădat' și nici nu se sinchisesc de tăcere, de sărut, de infinituri. Ei se sărută prelung, pur și simplu, oriunde oriunde e loc de sărut, fără de teamă, fără de jenă, fără sărut de fapt. E două mii unu - anul Brâncuși - cui să-i mai pese de el și de ce?
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy