Cind venim in lumea asta strimba
Ni se da fiecaruia portia de singuratate.
Si o purtam cu noi pretutindeni
Precum melcul propria casa.
Uneori,singuratatea mea se izbeste de-a ta
Fara ca nimic sa se sparga,nimic sa se-ntimple.
Iar la urma ,cind totul se va sfirsi,
La timpul si in locul stabilit si de nimeni stiut,
Putem lasa la vama portia de siguratate?
Sau o luam dincolo ca pe o altfel de casa?