Un om prin lume trece. El nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi și zei.
Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi
Că nimenea nu este mai trist și mai uman.


Nu mi-am făcut vreodată din rugi șirag de perle
Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele.
Nu știu dacă există o Milă sau Dreptate,
Dar totuși nu mi-e teamă: curat am fost în toate.


Mă dojeniți că veșnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios mă faceți. Și ce dacă-i așa?
Puteți orice să spuneți pe socoteala mea.
Îmi aparțin. Pricepeți? Și sunt ceea ce sunt!


Avui vestiți maeștri. Făcusem mari progrese.
Cînd mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusă de pahar
Și fumu-n care vîntul năluci ciudate țese.


Cu-o mînă țin Coranul și cupa cu cealaltă.
Sunt cînd de partea legii, cînd mușc din fruct oprit.
Așa mă știe zilnic cupola cea înaltă:
Nici infidel cu totul, nici musulman smerit.


Virtuțile să-mi numeri doar una câte una.
Păcatele îmi iartă cu sutele, cu mia.
Nici vântul nu-ți ațâțe, nici aerul mânia.
Tu știi: curat și sincer am fost întotdeauna.


Cătat-am horoscopul în a iubirii carte,
Și-un înțelept strigat-a: „A fericirii parte
Aceasta este: - o fată ca luna argintie
Și-o noapte care ține un an cât o vecie".





Nu pot să fac deosebire între capcană și momeală.
Un sfat mă-mpinge spre moscheie, iar altu-mi umple cupa goală.
Și totuși vinul și cu mine și draga-n ceasuri de iubire,
Mai bine fripți într-o tavernă decât cruzi într-o mănăstire.