agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 11017 .



Incertitudinile credinței
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Omar_Khayam ]

2005-11-08  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Cosmin Dragomir






Cât timp voi încerca să umplu cu pietre marea nesfârșită?
Disprețuiesc și libertinii, dar și credința ipocrită.
Voi merge-n Rai sau în Gheenă? Dar mai întâi e-adevărat
C-aceste stranii țări există? Care din voi le-a vizitat?


La orice pas, Părinte, ai pus câte-o capcană.
De-aș vrea ca să mă apăr, orice-ncercare-i vană.
Și tu m-acuzi acuma zicând că-s vinovat.
Când Tu le faci pe toate, ce faci Tu e păcat?


Atât de larg ești, Doamne, că nu-i nenorocire
Să n-o împărtășească și ultimul atom.
Dar ia aminte bine: de-ai fi și Tu tot om,
N-ai da nici o smochină pe-așa o fericire.


Mulți cată-nțelepciunea în temple și în Carte.
Pe alții-i chinuiește incertitudinea.
Dar unul stând ia pândă deodată va striga:
"Besmetici, adevărul nu e de nici o parte!"


"Ce mare este Domnul!" repetă muedinul.
Adânca desnădejde din glasul lui mă doare.
A cincea oară-i astăzi. Spuneți-mi, de ce oare
Alah de sus ne-ascultă indiferent suspinul?"


Tu, cel ce arzi și încă mai arzi, și-ai merita
Să arzi în focul veșnic, de ce te rogi la zei?
Ce punte-ascunsă-aflat-ai ducând până la ei?
Prin ce putere rară îi vei îndupleca?


Trăit-am ani o sută sub dulcea-Þi bunătate
Și-aș mai trăi o sută făcând numai păcate.
Ca să măsor la urmă, din două ce-i mai mare:
Mânia Ta cumplită sau blânda-Þi îndurare.


Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie,
Și-ai poruncit de-asemeni ca omul să se-abție.
Nedumeriți ne zbatem între porunci inverse.
Cum poți să-nclini o cupă, iar ea să nu se verse?

Ai plămădit în mine un amalgam ciudat.
Mii de-ntâmplări bizare în.sufletu-mi se-ațin.
Când astfel e tiparul ce mi l-ai imprimat,
Mai bun decât atâta, cum pot eu să devin?



De inima-mi captivă, îndură-te, Părinte,
Și de-al meu suflet, cupă a lacrimii eterne.
Îmi iartă pașii slobozi ce duc către taverne.
Și, iartă-mi Doamne, mâna când cupa o cuprinde!


Mi-ai spart ulciorul, Doamne, și vinul cel curat
În iarbă sângereazâ. Ce-mi mai rămâne-n loc?
Tu mi-ai închis și drumul spre ultimul noroc.
Ucide-mă, dar află: Tu ești acum cel beat.


Tu sau Te-ascunzi de lume, sau Te arăți în toate
Și te amuză - aceste efecte minunate
De a juca în lucruri. Căci Tu ești și actor
În propria Ta piesă - și ești și spectator.


În temple și biserici, moschei și mănăstiri
Se-ascund cei ce au teamă de-a iadului urgie.
Dar cel care cunoaște divina măreție
Nu-și răsădește-n suflet nici rugi nici tânguiri.


Beau vin și mi se spune de unul și de altul:
"Să nu mai bei, căci vinul dușman este de moarte
Al lui Alah". Atuncea - zic eu - pentru Prea-Naltul
Voi bea păgânul sânge. E-un act de pietate.


Te chinuiește gândul că faci mereu păcate.
Din orice bucurie o vină ți-ai făcut.
E fără rost tristeÈ›ea, Khayyām, căci dupâ moarte
Veni-va sau iertarea sau neantul absolut.


Întorsu-ne-am prieteni la vechiu-ne desfrâu.
Am renunțat la ceruri, la rugi și cele sfinte.
Oriunde este-o cupă, Tu ai să vezi Părinte,
Cum curge-n gâturi vinul ca apa dintr-un râu.

Hai, s-aruncăm țărână pe fața cerului,
Ca să nu-mi vadă cupa, nici sânii tăi de nufăr.
Cui ruga ta s-o dărui, și renunțarea cui,
Când ceru-i surd și poate în el și zeii sufăr?


De la-nceput voit-am să mă cunosc pe mine,
Și-apoi de mine însumi„ de ce m-ai despărțit?
Și dacă-n ziua-ntâia m-ai vrut mereu cu Tine,
De ce apoi, bezmetic, în lume m-ai zvîrlit?


Nu-i nici un om pe care absența Ta nu-l doare,
Pe toți iluminatii i-ncântă-a Ta splendoare.
Deși spre om privirea-Þi nu vrea să se încline,
Nu-i nimeni să nu fie preocupat de Tine.


În ziua când tot cerul s-o prăbuși, - când ceața
O să orbească aștrii și s-or întuneca,
Te voi opri pe cale și te voi întreba:
"Când singur tu mi-ai dat-o, acum de ce-mi iei viața?"


O gură parfumată arginții mi i-a stors
Și-ncrederea-Þi în mine a năruit-o vinul.
Urmează Raiul? ladul? Mi-aștept senin destinul.
Căci ladul - cine-l știe? Din cer, cine s-a-ntors?


Dervișule, aruncă acest văl înflorat
Și-mbracă-al sărăciei vestmânt neîntinat.
N-ai să mai vezi pe nimeni grăbit să ți se-nchine,
Dar ai s-auzi cum cântă tot cerul pentru tine.


Ascultă marea taină: când prima dimineață
llumina cuprinsul, Adam era deja
Făptura cea mai tristă, și-ndurerat chema
Să se întoarcă noaptea, să vină iarăși ceața.


O sută de religii nu fac cât vinul sacru,
O-nghițitură face cât șaptezeci de rugi.
Afar' de vin, nu este un singur lucru acru
În stare să plătească un cer de îngeri dulci.




Spuneți-mi ce-i mai bine? Să mergi într-o tavernă,
Sau să te tângui zilnic cu sufletul pustiu,
Îngenunchind în templu? Dar eu nu vreau să știu
De-Alah și altă viață, căci stingerea-i eternă.


Sărmane om, nimica tu n-ai să știi vreodată.
Nimic din ce-nconjoară această oră tristă.
Încearcă să-ți faci Raiul, promis de zei odată,
Aici, căci altul poate dincolo nu există.


De ce incertul mâine te tulbură mereu?
Căci nu-ți stă în putere să-i schimbi de astăzi fața.
Trăiește-adânc prezentul! lar mâini? Nici Dumnezeu
Nu ar putea să spună ce taină-ascunde ceața.


Dincolo de pământ și infinit,
Cătam să aflu cerul unde vine.
Și-un glas solemn atunci s-a auzit:
"Și cerul și infernul sunt în tine."

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!