dau în judecată căldura din sufletele oamenilor
m-am săturat de moacele lor zâmbitoare și binevoitoare
toți îți vor binele, îți dau sfaturi condescendente,
își măsoară cu precizie cuvintele pentru a ți se băga în
suflet, minte, inimă și literatură
pentru a-și manifesta simpatia, empatia
toți se interpun în locul tău și zic: dac-ar fi după mine
aș face asta, aș realiza aia…
la naiba cu politețea tâmpă și rece a unora ce-și spun civilizați
și se comportă ca niște sfinți, să-i vadă lumea și să-i laude pe la colțuri
adevărat vă zic, ei și-au primit porecla...
n-avem nevoie acum de cei șapte ani de acasă,
nu e momentul să devenim sentimentali,
patetici,
ajutând bătrânii să traverseze o stradă pe care n-o vor
pe care n-au votat-o, din teamă de necunoscut...

înjur venetic pe toți ce-i ce mai cred în justiție, în lege
ei nici morți nu vor să creadă că pot muri cu dreptatea în mână
că nu-i ajută nici sfântul duh, nici sfânta răbdare
dacă nu ies din pasivitatea lor mioritică
și spun "nu" blegei resemnări.

insult teribil alter ego-ul meu răsfrânt asupra unor dispute personale cu mine însumi
și-mi amanetez pornirile, în funcție de relieful subcutanat
al inimii ce nu-și cunoaște limitele bunului simț
atunci când îi cer să înceteze cu zbaterile inutile
inodore, incolore,
ale unui zbor de scurtă durată printre extazuri.