Trec zile de-ntrebări fără răspuns,
trec nopți pierdute-n gânduri fără sens,
și taina nepătrunsă e de-ajuns
să îmi răstoarne-ntregul univers.

Prin vălul fin, de ceață-al amintirii
zăresc o siluetă plutitoare
ce stă la granița Dumnezeirii.
Să treacă dincolo, atât de greu îi pare !

Un pas de dans ușor încearcă
și pare că ar vrea să se întoarcă.
Ispita mea din vise, de ce mă chinuiești
Dacă nu-mi mai poți spune că mă iubești ?

E-atât de-aproape totul, cu mâna vreau s-ating,
Vibrează încă-n mine suspinul fericirii.
Însă năluca piere, la piept nimic nu strâng !
E vis ? Realitate ?... sau doar în legea firii.

Rog îngerii să-mi facă mai ușoară
Această așteptare, să nu doară
Să nu mă amăgească,
Din vis să mă trezească.

Și-n fiecare noapte, în visul meu apare
aceeași siluetă de ceață plutitoare