Pământul m-a-nlănțuit
M-a prins de păr ca un nebun,
Ca un flămând,
Mă ține ca pe un copac
Înfipt cu ghearele de fiară
În scoarța-i noduroasă și amară.
M-a prins de aripi
Ca-ntre munți
Și mi-a dat sărutul
Care, de obicei,
Se dă la morți.
Și m-a târât de mână,
Și-a aruncat bănuți
În urmă
De noroc și de blestem!

Și-asezată-n pat de lemn
Lin mă leagănă pamântul,
Și șoptit descântă vântul
Pe la palme, pe la ochi,
De la frunze până-n tălpi...

Și cobor ca o petală
Către primul pas de iarnă
Să cuprind iarăși pământul
Ca să-l mântuiesc de gheață
Și să-i cer sălășluire
Pentru vis și pentru moarte
De iubire...
Și...de viață!