pentru a face sa geamă mercurul
te arați în oglinzi
n-am să te sorb n-am să te sugrum
vad destui arbori minându-ți gesturile
când încerci să spargi coaja de ou ce-ți acoperă
pieptul
apăreau niște dinți de coral
pe care în joacă îi smulgeai cu un clește
erai cea mai autentică dintre reflecțiile oglinzii
fără aripi și fără frumusețe

când voi afla ca sufletul nu are chip
când voi afla că sufletul nu are amintiri
aburul tău îmi iese din trup

*

o orchestră de fildeș rămasă pe o colină
își prăbușește pianele în vocea ta
am zis să prindem șobolanul viu
șobolanul care se transformă într-un enorm liliac
să punem mâna pe el cu mănușa asta plină de licheni
e obișnuit cu toate ecourile lumii
aripa lui tăiată din humerus ne acoperă
cu umbra
ai observat s-o facem s-o facem strigai
să-l săgetez cu pletele mele
ca un gheizer irlandez
pe el pe liliacul stretin

timpul l-am petrecut tăcând
blândețea venea dintr-o părăsire definitivă a morții
multe spânzurători se înalță sub culoarea crizantemelor
alcalină

*

stări care au renunțat la propria lor putere de seducție
le simt ca pe niște minciuni spuse de un copil
mă sprijin de acest copil ca moartea în trup