din umăr sticlele mă dor
le umplu cu zăpadă
prin gardul dinților javroși
îmi mușcă stâlpi și stradă

mi se destramă casele
mi se apește focul
curg spre canale om de nea
ce nu-și găsește locul

din ce mă vărs – tu vrei!
mă prinzi!
dar carnea mea e moale
atât de sfântă ești că-ți trec
cu umbră la picioare

iau inima precum un boÈ›
pulsându-mi rostogol
nu am nici stele nici noroc
sunt dracul – dracul gol!

de-aceea umerii mă dor
sunt negru de zăpadă
prin gardul dinților vă mușc
și-o să cădeți pe stradă