tot mai departe ca umbra corabiei
fără destinație
privesc înstrăinată
pământul cunoscut alunecă între valuri
tot mai mulți se duc
tot mai puțini așteaptă
nimeni nu ține de urât nopților


stingheră cu fiecare plecare
nici uși nu mai închid
e ca și cum aș fi spus nu înainte să merg
înainte să las ochii mamei
ca niște păsări
fără zbor în țările sudului


botezată ca un sihastru ascult vuietele
singurul cântec de leagăn
pentru pruncii
cu mâinile legate de cer
ei nu au putut coborî
spre părinți când
li s-a vestit în șoaptă nașterea