eram un copil care visa
m-a luat de mână și mi-a spus hai

hai să iți arat cum e dincolo
dincolo de această pădure plină de râulețe
și gânduri și forme poetice

am alergat...
am alergat și mai tare
am găsit nava naufragiată în gândurile unei ere glaciare...
am zis da
am zis merg
am lăsat universul meu acasă și părinții și frații și surorile
și am plecat
precum au făcut elfii când au salvat lumea

în cabina mea am început să plâng
era frumos
era ceea ce visasem când eram mic
m-am întins pe pat și am adormit

a doua zi
eram în larg
largul era mai larg decât știam eu largul
pe punte au fost aduse balansoare, leagăne și învârtitori
am pus piciorul pe învârtitoare și am început să mă învârt
și să mă învârt
amețisem dar era bine
era povestea mea pe care am vrut-o când eram mic

atunci el
acel el care m-a luat de mână și m-a urcat pe navă
m-a împins și am picat
mi-am julit genunchii și coatele și m-am lovit la cap
atunci m-am trezit
atunci am realizat că nava
era doar o adiere de vânt dintr-o dimineață de toamnă

m-am ridicat
nu am privit înapoi și am plecat mai departe

azi alerg pe pluta mea ce se pierde de țărm
ușor... ușor... ușor
poate din ce în ce mai ușor
dar pe largul meu nu sunt valuri
pe pluta mea sunt poate singur
sau doar cu pescărușii
pescărușii care îmi ciugulesc gândurile
mă joc, mă învârt, mă dau în balansoare și pe topogane

nu m-am uitat înapoi
grilajele negre ale fabricii de cherestea m-au așteptat
să revendic nava aceea furată de la pirați
dar eu am cerut voie copacilor
sa îmi fac o plută
și să plec cu ea în lume
să cuceresc lumina albă a eternității
despre care am fost învățat că există