Când frunza adie
Lacrima pustie
Tremură-n privire,
Un glas de amintire.

Un cuvânt de adio
Și-o ploaie măruntă
Ce cade fierbinte,
Din nou.

Un cutremur ce-ngheață
Și rupe singurul fir de ață
Ce-mi ține sufletul legat,
De inima ta.

Mă doare și-i tristă
O amintire tăcută
Nopți pierdute pe stradă,
Mângâieri de lună caldă.

Cu fiecare plimbare
Îmi cade o bucățică din mine
Lacrimi ce udă trotoare,
Bucăți ce se lipesc de tine.

Oraș plictisit de prezențe efemere,
Oraș inventat în visele mele,
Noapte crudă lungită,
În beție și droguri părăsită.