PRIN UȘA VREMII

Prin ușa vremii
dinspre afară
apărea ea
în capul scărilor
ce doar coboară

mă complăceam
într-un ascultător
supus

râdeam

râsul meu îmi plăcea

coboram între malurile Râului
ca într-un amfiteatru
ne îndepărtam
ne făceam semne bizare
culese parcă din vechi calendare

ce chemare ciudată
și hoinăreala asta
acest demers
printre case și ziduri
în mica sălbăticie
răsărită în primăvară

respiram în voie
fericiți
aerul nostru de sărbătoare