am pus capăt
demente obsesii fum peste tot în margine tălpile pline de jeg
nu tac aș vrea să tac înăuntru nimeni nu înțelege asta e mă uit în urmă
sau sparg paharele de cristal ale mamei explodez nu mă contrazice când spun
am înnebunit și pacea nu-i nicăieri râs isteric departe sunt zilele departe nopțile
ardem cu mâini de chibrit fețele șterse movile nu dune de nisip presăm cerul mecanic
grăbește-te să reinventezi totul eu l-am uitat deja ai uitat deschide geamul nu arde iarba
spune-mi că ai să râzi fă-o în spasme și aruncă perții în aer prea multe ziduri
tristeții mele i s-au albit dinții mai mult din plictiseala ar fi așa aiurea să săriți pe fereastră
am scârțâitul în urechi e o alarmă undeva îmi zboară genele pe covor grăbiți-vă sau pierdeți artificiile
va trebui să rămânem n-o să ne trădăm, nu? ziua judecății e tot o noapte să ști
m-am antrenat pentru orice eșec nu și pentru viață retează-mi degetul mare aprinde cortina
sunt numai imagini, semne și garduri căi furate și bolți electrice în loc de ..
răpăitul de tobe nemișcat inerție=existență scopul scuză-mi mijloacele
trageți dracu odată de ce vă opriți? în patru părți în patru colțuri în patru fețe venin în toate venim
porțile cad la primul asalt ochii soldatului cu gloanțe în păr copacii prinși în rădăcini de metal
spirale din puncte de ceară flăcări pe ventilatorul de masă cântăresc oasele fără carne
miroase ciudat aici eu va trebui să scriu să scriu peste tot închide lumina

am pus capăt