Agitatie, stare latenta perpetuandu-se nedefinit
fiecare celula angrenata intr-un salt predefinit
haos, dar ordonat atat de profund
cea mai mica particula: ascunde un sambure pur si unul imund
totul se schimba, transhumanta migratiei sufletelor noastre
perpetuum mobile sta scris in cartile voastre
o clipa, incremenim pentru o fractiune dintr-un infinit
apoi trecem intr-o alta stare, alegem progresul decrepit
disparat, corpul nostru totusi este aici si acum
dar de ce nu simti ca esti facut din milioane de firimituri de scrum?
bucatele, alergand necontenit, miscarea lor creeaza viata
si totusi nu poti spune ca se misca totul, priveste gheata
instrumente, idei elaborate minutios
aruncand la gunoi atata “timp pretios”
un macrocosmos, imun la gandurile de orice fel
ne cuprinde in el, poate ca suntem doar un atom rebel
poate ca pamantul, planeta plina de mister
este doar o bucatica de frisca intr-un necunoscut ecler
poate ca noi, fiinte complexe care la “ratiune” adesea recurg
putem fi foarte usor redusi la cel mai insignificant absurd
poate ca intradevar, totul este efemer
poate ca o bucata de hartie cuprinde adevarul, sa disper?
poate ca ei au dreptate, cand spun ca viciul este prezent printre noi
poate ca ar trebui sa continuam sa slavim “marii eroi”
atatea teorii, metafizica marului
atatea probleme, antitetica binelui si raului
atatea carti, analitica moravurilor si vietii
discutii savante, capitalul si nevoile pietii
forta de munca, proletariatul revoltandu-se violent
in teorie cucerind totul fara nici un impediment
pulsul pietii, capital si plusvaloare
cate aberatii spuse de ei, dau dovada de atata ardoare
ne intoxica adesea, ideile lor “stralucesc” intunecat
ei nu inteleg ca un organism este firesc, nu artificial creat
teorii, concretul si absurdul aduse impreuna
omul se naste pe pamant si paseste timorat pe luna
avem parte de controverse, zilnic ideile se bat cap in cap
avem parte mereu de un sclav si de al sau satrap
o teorie, un tanar o imbratiseaza
fara sa gandeasca el devine o papusa care absurd se posterneaza
plang, se reculeg langa morminte
o lume intreaga blocata pentru un “sfant parinte”!
asta sunt ei, pe urmele lor sa calc?
sa fiu un “handicapat” care plange langa catafalc?!
de ce oare se lasa atatia inselati…?
de ce sunt ascultati prostii, cum rostesc multe despre “recreati”
ne invita sa schimbam, sa alergam pentru a obtine iertarea
dar ce bine este atunci cand ii inghite pe toti marea
atatia “doctori”, expertii in lucrurile inutile
cum gem pierduti, nu stiu sa se apere ei cunosc doar lucrurile puerile
ce imagine placuta, o scena in doua acte
se desfasoara inaintea ochilor aidoma unor mere coapte
intai se coace, arata atat de frumos
apoi, prea multa caldura si se distruge organismul belicos
asa sunt si ei, nu stiu cand sa se opreasca
nu inteleg ca nu pot la infinit un lucru sa il foloseasca
primul act ii suprinde pe ei, sfidand natura, propovaduind absurdul
distrug viata prin asceza, propovaduind absolutul
ii vezi cum traiesc la limita, cum spera intr-un miracol in fiecare zi
scriu versuri, apar ca ciupercile “frumoasele” poezii
apoi, in momentul gloriei sublime
se intampla ceva, natura mereu cu grija pe prima pozitie revine
se inalta catre cer, cauta absurdul divin
dar fortele reale, ale lumii noastre mereu revin
ne pot intoxica cat vor, pot propovadui pacatul sau iertarea
dar toate aceste bolboroseli nu ii ajuta cand se umfla marea
deci, ce putem face, sa lasam lucrurile asa cum sunt…
este amuzant sa te plimbi printre prosti pe acest pamant

voi alergati, va agitati prostesc, “ganditi” necontenit
doar eu sunt calm, va privesc si rad, firescul linistit!