Am plecat de la voi, oameni
Spre visele mele de ceară
Cu-n ultim surâs, ca de boală
Cu ultimul tren dintr-o gară...

Și merg, și dorm, și sper, și tac
Aștept să știu când trebu-i să cobor
Privesc fereastra ca pe o icoană
Și dau din mine tot, și supurez ca dintr-o
rană.

Și câte gusturi are suferința?

Am înțeles destul pentru statutul meu
De om, de efemer, de muritor
Am învațat iubind, că e ușor,
La revedere oameni - eu cobor.

Înmormântat în fum, greoi, si trist
Strivesc sub tălpi secunde, șine, scoici
Mă zbat la granița unor plăceri
Dar simt că azi eu nu mai sunt ca ieri.