noaptea se așează la masă deschide mâinile larg pe lângă mine
primește oaspeții în ordinea nașterilor
îi spun să stea locului am destule lucruri putrezite

acolo în dreapta o mașină de scris
zâmbește cu literele scorojite
am uitat să îmi scriu umbrele la indigo
ce mai contează mi-e teamă doar de numele unui bărbat
fiecare paragraf poate începe la primul punct

e o părere îmi spune doamna cu degetele ruginite
mai dormi ca în fotografie
lumea face oricum din trupul tău maculatură

desenez pe fugă un contur de pântec
ating linii curbe ies din ele ca din memoria unui orb
și-mi rup piciorul la intrarea în joi
văd forme uneori par litere alteori femei fără brațe
taci mi-e îndeajuns cât ascult țipătul păsărilor