Nu plânge!
Ecoul mă strânge
sub pietrele unui castel.
Într-un marsupiu îl port pe el
și mestec crud sânge
căci inima-mi curge
de-a vieții ironie;
hidoasă urgie!
Mă topesc de tot și intru în piatră,
iar el mă aruncă în apa mulatră.