E noapte neagră afară
Ce trist și cât de monoton
In oraș e totul poleit cu ceară
Pe asfalt, pe stalpii de beton.

Dar dacă am curaj să-nfrunt iar frigul,
Aș face o plimbare, doar așa,
Să-mi amintesc de tine, mult iubitul
Zburător, dragostea mea.

De ce să-mi amintesc când te țin minte,
De parc-ai fi aci, dar tot nu ești,
E, spun prostii și le și fac, știi bine
Caci, ce să fac altceva, doar te iubesc.

Dar ești aici, paradoxal, feeric
Și uimitor de excitant
Cu ochi de noapte, chip angelic
Asemănându-te c-un neant.

Un neant...de mii de sentimente
Ce mă invăluie ca un fum,
Imi place să cred că-s pasărea phoenix,
Iar tu cenușa, al meu scrum...

Din care renasc de fiecare dată
Când mă atingi , când mă săruți,
Hai , te rog, din nou, încearcă
Spre stele iar sa mă mai duci.

E ca o dulce agonie, când simți că mori
Dar te trezești
Nu-mi dati perfuzii, eu vreau iubire
Un singur doctor...al meu esti.

Și când vecinii au să cheme iar salvarea
Că cineva e iar nebun
Nu-i asculta, nu le deschide ușa
Sunt prea bătrâni, sunt eunuci.

E, dac-ar ști că-n zilele noastre
Noi ne iubim mai abitir ca ei
Ar sta tot timpul închiși in case
Și ne-ar arăta cu degetul mereu.

Dar ce contează când noi doi urcăm spre stele
Și tot în jur dispare instantaneu
Las să se sperie de tipetele mele
Eu te iubesc si am s+o fac mereu.