ÃŽngerului din umbra inimii

Privesc într-o oglindă aburită de trecut.
Amintiri se usucă pe un chip de lut.
Lumina difuză a unei iluzii
Se prelinge-ntr-o lacrimă,
Al meu gând să-l divulge.

Dincolo de voalul ars de al vieții soare,
Se ascund căi lăuntrice printre stele-arzătoare.
Și sunt îngeri ce rătăcesc pe-aceste drumuri,
Ce se-ngrijesc de traiul unor visuri fără nume.

În urma lor, deslușesc în ceață,
O umbră ce dă contur unui alt vis de-o viață.
E cu mult diferit de celelalte,
Căci e-o făclie ce-aprinde pagini-n emoții-nchegate.

Mulți o caută doar să se regăsească,
Dar toți știu că e o floare rară,
O perlă ținută strâns într-un pumn de ceară,
Care doar în încredere poate sa crească.

Și fiecare înger dorește să se-nalțe,
Dar nu are aripi, ci doar crez și speranțe.
Fiecare caută visuri, florile sufletești,
Mai ales una a inimii, ce-ți dă avânt să iubești.

Doar una singură poate zborul să i-l redea,
E aur topit în sânge și lacrimi de ocean.
Mai privesc o dată în al meu suflet prăfuit
Să-mi regăsesc imaginea-n tine, ce-mi ești eu împlinit.

Îngerului meu, astfel , aripi i-ai dăruit.
Ce aș mai vrea acum însă,
E să nu-l lași să zboare,
Căci știu , orice floare, se mai și ofilește, moare.