Ci dincolo de zona blestemată-a morții,
Peste cătunele încremenite de pe vale,
Departe peste albe culmi,în fund departe,
Mai departe decât chiar depărtarea
Ești tu,
E lumea existenței tale,
De care nu,oricât de-adâncă zarea
Mă desparte,
Ci infinitul fără sprijin,fără toarte
Îl urcăm învinși,învinși îl coborâm.

Căci de acest metal,
Tăios și imaterial,
În fiecare clipă sufletu-mi sfărâm.
Þi-adeseori,
Privind sfios prin tainicul crenel de lut,
Ca printr-un ochi de geam,
ÃŽmi pare
Că printr-un magic dioram
Privesc alt tărâm.

Ești tu acolo...
O,numai dacă mai trăiești,
Căci nici un semn de-acolo nu ne-ajunge,
Nici vești,
Nici păsări,
Nici un călător
Nu vine de la voi rătăcitor,
Ci numai nevăzute priviri,
Explozii de obuze și de mine
Ropote de gloanțe.

Ești tu acolo!