îți spun povești nu am dreptul să le sfârșesc
nu mai știu ce să scriu despre tu din mine
cum te duci spre nevăzut și
ții norii de vorbă

mă amuz uneori cum întorci ceasul cu fața la perete
lași încet apa să curgă doar în cana de lut
te încrunți mereu la umbra lebedelor
nu ți-a plăcut niciodată pasul în doi răsucit

cel mai mult iubesc cum decolorezi secundele
până la nuanța palmelor mele și
le aștepți atingerea
atunci când nu mai auzi vântul

iar dacă nu mai vrei să știi nimic despre mine
mă ascund sub pielea viselor tale unde
nici un vrăjitor nu ar ajunge
să mă transforme în cea mai frumoasă ie
la nunta copilului tău