Băteam la poarta gândului tău.
Biet cerșetor, cu mâna întinsă
Spre lumină.
Băteam în zidul gândului tău,
Încercam cu lovituri metalice
Să zgudui tăcerea care s-a lăsat între noi
Încă de dinainte de a ne fi vorbit vreodată…

Mă primești? te întrebam eu muțește…
Tot ce-ai putut să spui
Când mi-ai auzit lacrimile
A fost: „ce triste cuvinte”.

Mi-am jurat să plec,
Dar parcă fire nevăzute
Mă lipiseră de zidul nostru,
De zidul plângerii mele.

Și de atunci bat la poarta mâinii adormite,
Să-ncerc să pot să zgudui din nou tăcerea dintre noi.