Șoimul alb
mi-a tăiat plînsul
cu țipăt tulburător
și nu mai găsesc
o durere limpede
în galaxia sîngelui.
Îmi ramîne
doar o întindere
frîntă pe umeri
pe unde calcă
mînia vîntului
care-și schimbă
înfățișarea.
E un frig adînc
de nu s-a mai văzut
aici unde sunt.
Crește de sub răsăritul
muntelui
în inima mea
și nimeni nu-mi vede
Fiona
singurătatea istovită.