Rostește cât încă nu e prea târziu,
rostește iubirea, rostește amarul,
nu omorâ cuvântul cât încă e viu,
rostește, rostește și varsă pocalul.

Privește persoana pe care-o iubești
și alege cuvinte și prinde-n buchet,
nu ești același de taci sau rostești,
viața-i doar o scenă de cabaret.

Nu lăsa timp peste tine să treacă,
clipa e una, și-i neprețuită,
doar tu alegi - să ții sabia-n teacă
sau să o lați s-ajungă ruginită.

Culege literele rând pe rând
pămâmtului rotund ce se rotește,
unește-le cu-atenție în gând
și fără frică, ia-ți avânt, rostește!

Căci va veni acea zi dintre toate
când tot ce e, nu va mai putea fi,
când sufletul de corp se va desparte,
ești tu sau altul, cine poate ști?!...

Rostește dar, durerea, mulțumirea,
căci fiece minut trebui’ trăit,
rostește clar și apăsat părerea,
chiar de ești chiar de tine pustiit.

Rostește-te pe tine prea frustrat,
rostește-te când ești opac și-anost,
rostește-te când ești nebun, distrat,
rosteste-te, rostirea n-are cost!


Te doare, rostește : mă doare!
Ești vesel, rostește : trăiesc!
Ești noapte, rostește : e soare!
Urăști, rostește : iubesc!

Ești `gândurat, rostește : mă gândesc!
Vorbești prea tare, tăcerea ai strivit,
ești prea tăcut, este ceva firesc!
De cazi, ridică-te, nu s-a-ntâmplat nimic!

Ești singur, rostește : nu-s singur!
Ești trist, rostește : va trece!
E toamnă, rostește-ți : sunt mugur!
Te-năbuși, rostește-ți :mi-e rece!

Þi-e dor, rostește : mi-e dor!
Exiști, rostește-ți : eu sunt!
Te stingi, rostește-ți : eu mor!
Te simți învins, intreabă-te : eu, când?!?...

Nu este prea târziu să spui ce simți,
nu este prea târziu s-te răzgândești,
nu este prea târziu s-admiți că minți,
nu este prea târziu să te căiești!

Gândește-te că mâine nu mai e...
ceva va fi, dar mai puțin cu unul,
se va-ntâmpla ceva, cu cine...ce...
nu știi nimic, și-ncerci să-ți urmezi drumul.

Poate că mâine va lua cu sine
pe cineva ce te urăște sau iubește,
sau poate că te va lua chiar pe tine,
și nu mai pierde timpul, te rostește!

Rostește mulțumirea lumii-ntregi,
rostește toată zarea ce te-ndeamnă
azi dintre rău și bine să alegi,
să te căiești, să plângi, să-ți fie teamă.

Rostește că ai vrea să muți azi munții,
ești bucuros sau furios, totuna,
rostește tu povara prea grea frunții,
rostește-te cu soarele si luna!

Rostește-te cât sângele îți curge,
rostește-te cât încă lacrimi ai,
rostește-te în clipa care fuge,
rostirea într-o zi ai să o dai.

De ai greșit, rostește : am greșit!
Þi s-a greșit, rostește : am iertat!
Cade o stea, rostește : sunt uimit!
O lacrimă s-a dus, rostește : am uitat!

Rostește-i cerului că e albastrul tău,
rostește-i mării că te pierzi în ea,
rostește-i necuprinsului cuprinsul tău
să îți păstreze amintirea ta.

Rostește-te când totul se destramă,
rostește-te când firul s-a-nodat,
rostește-te de e extaz sau dramă,
nici s-te rostești, dar nici să taci, nu e păcat!

Rostește of-ul chiar de te străpunge,
rostește bucuria chiar de nu ai glas,
rostește lacrima ce pe obraz îți curge,
rostește licărirea ce-n ochi face popas.

Rostește chiar și-atunci când n-ai nimic de spus,
rostește, oricât de mică ți-e greșeala, sau prea mare,
rostește chiar de ai sau nu ceva de-ascuns,
rostește! – este primul pas spre împăcare.

Rostește-te chiar dacă-i prea devreme,
de ești confuz, rostește-te : nu știu!
...și nu lăsa tăcerea să te cheme,
rostește-te cât nu e prea târziu!