Soarele fuge încet, iar eu privesc în gol,
În sufletu-mi o rază apune
Și lacrimi cristaline contenesc să mă aline;
Privesc într-altă lume.

Derută, necazuri, mă cuprind dintr-odată
Și sufletu-mi se sfâșie bucată cu bucată
Și negrul mă adoarme și frica mă învață,
Altă lume am în față.

Sufletul se chinuie, mă lupt cu lacrimi și durere
Și nebunia mă ajunge, în ochi o văd ca pe-o putere,
Iar eu mă zbucium în neștire, iarăși iau povață;
O întrebare am în față: Ce înseamnă viață?