XLIV
Dac-al meu trup de carne ar fi gând
Nedreptei departari ce ne desparte
Nu s-ar împotrivi cer sau pământ
Distanțe, timpuri, așteptări deșarte…

N-ar mai conta că pașii mei și-ai tăi
Alte meleaguri calcă-n astă lume
Caci aș putea străbate munți și văi
Cu-a minții mele forță către tine

Dar mă ucide gândul că nu-s gând
Mi-e trupul greu de ape și coline
Pedeapsa depărtării o înfrunt
De parcă mii de leghe-mi curg în vine

În neputința cărnii-mi aflu chinul
Și-ncerc prin lacrimi să forțez destinul…