- ÃŽntr-un tufiÈ™ de brazi
De lângă un castel vestit
O șatră de țigani nomazi
A poposit în el -
(Tango țigan)







Cândva demult, un crâng de brazi
Păzea un vechi castel;
O șatră de țigani nomazi
A poposit în el.

Pe când făceau bărbații foc
Din crăngile de pini,
Femei cu cărți și cu ghioc
Porniră prin vecini.

Erau țigănci cu ochi adânci,
Cu galbeni prinși în plete;
Le-nconjura un cârd de țânci
Și-un pâlc de negre fete.

Din turn, un tânăr castelan
Privind prin vechi ferești,
Zări o fată de țigan
Frumoasă ca-n povești.

Atunci, chemându-și lângă el
Un blond copil de casă,
I-a spus s-aducă la castel
Pe fata cea frumoasă.

Și-n turnul lui când a intrat
Cea oacheșă fecioară,
El se simți cel mai bogat
Curtean dintr-acea țară.

- "Copila mea, ca din povești,
(I-a spus mai mult în șoapte)
În visul meu mai mândră ești
Ca îngerul prin noapte...

Frumoasa mea, cum te zării
Mi-ai fost atât de dragă,
Ferice-aș fi, de-ai vrea să-mi fii
Stăpână viața-ntreagă.

Iubita mea, rămâi aci
De astăzi, totdeauna,
Că-n noaptea mea vei străluci
Mai mândră decât luna!"

Iar pajul blond și-a înstrunat
ÃŽntr-un balcon ghitara
Și-un dulce cânt a răsunat
Vrăjindu-i toată sara...

S-a încheiat de-atunci un an
Și-n purpuri de mătasă
Frumoasa fată de țigan
Era acum crăiasă.

Prin nopți, ades, privea din turn
Câte-un străjer de rond
Stârnind cu pasul lui nocturn
Trecutu-i vagabond...

..............

Dar iată că-ntr-o seară iar,
Þiganii plini de fum,
Lângă castelul solitar
Au poposit din drum.

Privind spre ei, copila lor
Din turnul ei de sus,
Simți un tainic, trist fior
Și prințului i-a spus:

- "O, soț iubit și prinț al meu,
Mi-ai spus acum un an
Că vrei să-ți fiu stăpână eu,
O fată de țigan!

C-un înger m-ai asemănat,
Al nopții, și cu luna,
Dar aștrii nopții, ai uitat
Că pribegesc într-una,

Că negrul e culoarea lor
(Pe câte bag de seamă)
Și-n noaptea neagră, tainic dor
Pe drumuri lungi îi cheamă.

Cât mi-ești de drag, ți-am dovedit
Când am rămas cu tine,
Dar iată, azi m-a podidit
Un dor de neguri pline.

Rămâi cu bine, dragul meu!
I-a spus a lui crăiasă,
Că eu voi pribegi mereu,
Doar drumul mi-este casă..."

..............

Și-acelui prinț ce n-a-nțeles
Că-i dusă din castel
Îi cântă blondul paj, ades,
Ãst basm scornit de el:

"Cândva demult, un crâng de brazi
Păzea un vechi castel;
O șatră de țigani nomazi
A poposit în el..."
È™.a.m.d.