trebuia sa-ți ghicesc corpul
lucrurile tale
ca niște lumini indelungi
fără cuvinte trebuia s-o fac
ca și cum mi-aș alege ochii
dintr-un vast câmp
într-o departare care vine
într-un copil care știe că pielea lui
e o zi fără brațe
fără buze

ziua mergeam prin lumină
trup de sare desenând
lupte
noaptea în întuneric priveam
ca un simplu animal
ființa mea disimulată simțind frica de haos
și ea mă primea într-o clipă de ape
spre un pământ fertil de sânge
și carne
chiar atunci când nu mai aveam trup

și când aveam era greu
sa-l știu fără rost
muritor simțind mușcătura
trupului tău

numai visul nu era al meu
întregind neștiutul
iarbă ce se transformă în copaci
copaci ce se ridică într-un cer verde
cerul ce se oprește
izvorând în jos
numai vis