Nimic nu e mai rặu decât singurặtatea
Mặ simt ca o antilopặ vânatặ de lei
Și nimeni nu este aici sặ mặ ajute
De acest blestem și de cei rặi.

Sunt singurặ și într-un colț eu stau
In umbra unui copac înalt
Iar toti sunt bucuroși,
Numai eu sunt tristặ și singurặ.

Nu este nimeni sặ mặ ajute?
Eu strig în lumea intreagặ,
Dar nimeni nu mặ bagặ în seamặ
Și așa, nimic nu mai e cum era.