azi am visat ultimul vers
eram pe unde se făcea că nu mai sunt cuvinte
în urmă câmpuri fără înțeles
-nainte... nu știu... nu țin minte...

de-a stânga
dreapta
blocuri și tramvaie
erau topite spasme lungi de rut
că am uitat
la capătul gânditelor e un vagin
pe care iarăși nu l-am priceput

alături focul drămuia vapoare
se-ntretăiau în grai sirene-n port
tot universul încolțea-n colivă
și găurile negre miroseau a mort

eu nu treceam și nu aveam departe
mă priponise-un aer ca un scut
cu pumnii strânși cu venele umflate
îninimam ca sângele-nceput

mușcau din mine se lipeau de oase
rostitele-mpuiate fără rost
eu însumi acuzat eram în robă
dintre părinți întâiul –
cel mai prost