Ziua asta e un eșafod
prin pădurea cu spini,
să trec cu tălpile goale,
înlăcrimând frunzele.


Fericirea și-a deschis aripile,
stă într-un copac înalt și mă privește:
"...nu mă meriți!"
Carne păcătoasă,
neputincioasă,
subliminală,
de ce îmi tragi pătura asta
care-mi ține de cald?
De ce îmi oprești levitația, respirația?


Satrap în culori,
ziua de mâine
a coborât în gleznele mele
sătule.