ambiția degetelor mele e de a scrie o poezie
fără cuvinte o poezie cu ochi
din care să se prelingă topite amestecate vii
culorile unei icoane
să se adune în ligheanul în care Dumnezeu își spală picioarele

și să se facă om

am tăiat dintr-o mișcare
gâtul acestui copil poezia mea
înainte de a deveni burtă
în burta altui cuvânt

de ani de zile mă tot nasc
o moașă lună mă trage de picioare
transpiră scuipă înjură plânge imploră
eu stau cu capul în mama cu tălpile-n lume
mă opintesc spre înăuntru ținându-mă
de coasta ei ca de-o balustradă

mâinile mele sunt încă în mama
cotrobăi hoțește precipitat printre organele ei
îmi caut străbunul

nu n-are rost să mă mai apăr
nu mai vreau