In catunul tau indepartat
uitat de lume si de Dumnezeu,
in poala muntelui culcat,
sa vin de buna voie
ca sa iubesc,asa cum se iubeste,
simplu,omeneste,
un zmeu,
jumatate balaur,jumatate barbat.

In noptile inalte,aurite,
sa ne-mbracam in lumina
si sa plantam seminte ne-ncoltite
din gindurile noastre,
in gradina,
sa ai la capete de ginduri ciocirlii
si-n miini sa ai privighetori
din nopti sa faca simfonii
si,dimineata-n zori,
de peste noapte sa-mi ramina
cite un zbor si-un cuib
in fiecare mina.

Sa te privesc cu ochii
doldora de soare,
sa rid fericita,
sa ma bucur,sa cint
adulmecind
cu narile in vint
aer de dragoste
si sarbatoare.

Si,uneori,
cind imi mai pierd din vise,
tu sa mi le gasesti,
sa mi le pui la loc altfel
prin pleoapele intredeschise,
sa fie cerul rotund,ca un inel,
deasupra noastra
atunci cind ma privesti
spunindu-mi tacind
ce n-ai pus vreodata
in vorbe de rind.

Sa pot alege sa nu fiu niciodata
frumoasa,desteapta si bogata
sau doar din cind in cind,
cite putin din fiecare,
pe rind,
si numai tu
sa stii
cum sint.

Sa nu promitem nimic de la-nceput
si sa-ntelegem abia la sfirsit
ca fiecare-a fost fericit,
de parca n-ar mai fi avut
si altceva de facut.