Un cer de funingine udă
Îmbracă orașul în gri,
Natura e moartă și nudă;
Eu tot mai aștept, să revii.

Un vânt neprielnic și rece;
Vârtejuri de frunze pe alei,
Copacii înfioară și trece
Eu încă te-aștept, să mă iei.

În turn orologiul răsună,
Se scurge din viață înc-un ceas,
Se-nghesuie norii și tună,
Dar eu, să te-ștept, am rămas.

O ploaie măruntă și tristă
Transformă orașu-n ocean
Iar printr-o fereastră deschisă
S-aude plângând, un pian.

Și cântecul lui plin de jale
Mă-nvăluie, fără cuvinte,
Mă uit cu speranță în zare,
Dar stau și te-aștept înainte.

În stație am compus poezia,
Mă chinuie foamea și dorul,
Deși te-am pierdut, tragedia
Nu-i mare, aștept... următorul.