Mă scol dimineața
cu zgomotul loviturilor de ciocan in urechi,
se lucrează la cârpitul cerului
după ce câțiva aștri beți turtă
au picat din el.
Pe perna frânturi de vise îmi îngroapă
umbra de care m-am decojit
odată ieșit din acvariul somnului.
Când aprind lumina-n baie,
becurile urinează soldați răpuși
la barbutul intereselor internaționale.
Deschid robinetul sa ma spal pe față
și curg tancuri cu aripi de muște
ce mă bombardează cu țipete de groază.
Nu pot deschide ochii căci la frontiera pleoapelor
regretele poartă războaie submarine cu trecutul,
căci in ochi urmele morților îmi sunt crestate
cu baioneta unui plâns bătrân.
La duÈ™ curg tratate bilaterale.
Părăsesc baia!
ÃŽn living radioul aduce oprobriu vietii,
i-au telecomanda-n mână
și aprind televizorul.
Ecranul își cască gura și vomită imoralitatea presei.
Fiecare zi nu este altceva decât un jurnal de știri ornamentat cu omucideri.
Caut ceva să mă răcorească
dar în frigider găsesc imaginea iubitei
congelată într-o amintire.
Deschid fereastra pentru a lua o gură de aer
dar zăresc pe verandă
un stol de mitraliere cu picioare de porumbei
care ciugulesc cuvintele
pe care nu le-am putut grăi niciodată,
în cuiburi de rândunele
bombele atomice ciripesc atacuri nucleare,
de crăcile copacilor stau agățate grenade
cu scalpuri de copii în mâini strălucind de inocență,
soarele prezintă revista presei
îmbracat in cămașă de forță:
" Azi, in miezul zilei,încă un glonte
își suflă nasul cu viețile unor oameni!"
Câinii pacifiști latră mâțele torpilă,
pe antenele blocurilor
avioanele iși construiesc cuiburi din piloți,
pe mașini doarme focul,
gloanțele fac hora morții.
Ies afară.
La scară vecinii pariază cu sufletele la table,
copiii joacă atinsa pe foști dictatori,
prin tomberoane boschetarii sapă după cioburi de speranțe,
pe stradă trece un cortegiu îndoliat,
înca un om moare ciugulit de o infanterie de supoziții.
Ajung la un chioșc de ziare.
Cumpăr un ziar și aflu ca pe piața mondială
prețul anatemelor a crescut exacerbat.
Alimentarele vând coconi de bârfă in țiplă.
Trebuie să fug!
Încerc să fug!
Nu pot , căci mă izbesc de zidul din mine,
de mine,
de trupul meu!
Este zidul meu!
Cad în genunchi pe caldarâm
si rog o familie cu trei să m-ajute să mă scol
insă toți incep să mă lovească-n cap
cu dispoziția de evacuare a acestei lumi.
De pe blocuri subnutrite
lunetiștii trag cu nimicnicie
in tot pesisajul,
parcă inviat dintr-un catalog anual al mizeriei.
Mă ineacă atâta nepasare,
ma ineacă...


31 ianuarie 2006
Braila