Plouă...,
putrezesc grăbit minutele-n ore,
alene cad in durata mucedă
a timpului.
Te caut,
te caut ca o dementă
în întunericul nopții,
tu plutești absent printre
stropii morți ai cerului,
spre stelele înecate de ploaie.
Te strig--
șoapta mea stinsă lovește tumultul.
Te-nalți,
încerc să te urmez,
un imaginar lanÈ› de schelete diforme
îmi împiedică zborul
și mă nărui obosită-n brațele
lacome ale unui noroi
îmbibat cu leșuri,
o atingere udă mă înfioară plăcut,
ești tu...
plouă...
cadavrele noastre se iubesc putrede
departe de viață,
departe de lume...
în haos.