Rătăcesc într-un decor sălbatic,
ca un început de lume,
amintirea, o fereastră inspre mine.

Mă subjugă în durere,
sau mă înalță în iubire.
Uneori mă plimbă agale,
în grădini înmiresmate,
alteori în disperare și suspine.

Ea cunoaște a lumii semne,
vise, frumuseți, mistere,
bucurie și putere,
întâmplare și enigme.

În senzații mă scufundă
de întuneric și lumină,
e foc sacru, apă vie,
plânsete și poezie.

Plouă cu imagini triste,
în gândirea-mi obosită,
căutând chipul iubirii,
în inima-mi chinuită.

Ca o pasăre de noapte,
mă ascund în umbra serii,
închizând dureri ascunse
în seiful disperării.