Semănând a disperare
Lumea pune la-ncerare
Ființa celui ce a fost.

Viața se îndepărtează
dar se și apropiază
se reface și întrupează
cela ce am fost.


Dac-ar fi să ies din lume
Și să sar pe geam - minune
Nu ar avea rost.

E pământul mult pe-apoape
n-are cine să mă-ngroape
sunt în jurul meu doar ape
și mai e și post.


M-am oprit la hodinit
nu că ieream ostenit
ci c-așa a fost.

Să mă ridic în picioare
Să mă pun la încercare
Iar s-o iau la alergare
Din nou are rost.


Este bună și hodina
Dar e bună și lumina
Toate au un rost.

Viața nu e vegetare
Și tu ai un drum sub soare
Dacă nu mergi pe cărare
Ești decât un prost.



Partea 2-a

Lumea este o-ntrebare
E un semn și o chemare
Nu cred c-are rost.

Vrei să fii puțin mai mare
Să ajungi ceva sub soare
Că ești mic și slab te doare
Zici că n-are rost.


Faci ce îți spun unul și-altul
Și departe ți-e înaltul
Uiți cel ce ai fost.

Þi-ești dator cu o-ncheiere
Moartea nu e mângâiere
Chiar dacă viața-i fiere
Tu ești cel ce-ai fost.


Să nu fugi când poți învinge
Să nu plângi, lasă-i să strige
Să te creadă prost.

Nu le face însă jocul
Tot al tău este norocul
Încă n-a venit sorocul
Încă are rost.


N-ai pierdut o viață încă
n-ai uitat ce-nseamnă muncă
leu mereu ai fost.

Ai rămas în vegetare
Este vremea de schimbare
Lumea încă nu te are
Haide, nu fii prost!


Partea 3-a

Să trăiești când poți să mori
Să nu cazi să pozi să zbori
Este al tău rost.

Nu te lași de te sfâșie
Nu îi uiți că nu se știe
Când e vremea de simbrie
Viața n-are cost.


Spală rufe-n colț de stradă
Banii stau pe ei grămadă
Mâncă dulce-n post.

Nu uita că ei sunt pleava
Și că lumea e otrava
Ei sunt șarpele și Eva
Este al lor rost.


Stau la colț și te pândesc
tu te-arăți ei se feresc
parcă nici n-au fost.

Ies ca viperele-n drum
Te privesc ca pe-un nebun
Nu sunt mulți, ei sunt duium
Însă... n-are rost!